Confidenţialitate


Companiile aeriene refuză distanțarea socială în avioane


Companiile aeriene refuză distanțarea socială în avioane

Companiile aeriene sunt de accord ca toți pasagerii din avioane să poarte măști, dar refuză să zboare cu scaunele goale, pentru a păstra distanța fizică recomandată de specialiști.

Anunțul a fost făcut de Asociația Internațională de Transport Aerian, care reuneşte majoritatea companiilor aeriene.

Discuţiile legate de păstarea unor locuri neocupate în avioane a stârnit revolte în rândul companiilor aeriene – potrivit Reuters.

Multe companii aeriene mici sunt la un pas de a intra în faliment după luni în care nu au avut deloc zboruri.

Compania Virgin Atlantic din Marea Britanie a anunţat marți că va concedia 3.150 de angajaţi, după ce săptămâna trecută British Airways spunea că renunţa la circa 12.000 de angajaţi, dacă nu se adoptă reguli de repornire a economiei cât mai curând.

Asociația Internațională de Transport Aerian a anunţat că lucrează împreună cu Organizaţia Internaţională de Aviaţie Civilă şi Organizația Mondială a Sănătății la un set de reguli care să se aplice la nivel internaţional tuturor companiilor şi pasagerilor odată cu reluarea zborurilor comerciale.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria