Confidenţialitate


Companii belgiene dau explicații pentru export de produse chimice în Siria


Trei companii belgiene urmează să dea explicații în Justiție. Ele sunt bănuite că au evitat să semnaleze autoritățile că exportă în Siria un produs chimic, care ar fi fost folosit de regimul lui Bashar al-Assad, au dezvăluit surse oficiale, citate de AFP şi Le Soir.

Izopropanol se numește substanța, iar atunci când este în concentraţie de 95% are nevoie de o licenţă specială de export, pentru că poate servi la fabricarea de arme chimice- cum ar fi gazul sarin.

În Siria, regimul lui Bashar al-Assad este acuzat că a folosit tocmai acest gaz împotriva isurgenților- cel mai recent luna aceasta în atacul asupra orașului Douma, atac soldat cu aproape 100 de morți și peste 500 de răniți

Companiile pretind că nu știau de această obligație, având în vedere că regulamentul privind produsele de acest gen s-a schimbat în 2013. Izopropanolul poate fi utilizat și ca solvent pentru vopsea, iar cele trei firme pledează pentru bună credință, spunând că l-au exportat unor producători de vopsele și lacuri din Siria și Liban.

Cu toate acestea, Justiția nu îi crede pe cuvânt, mai ales că, potrivit vameșilor cele trei firme au depus “declaraţii false“. Acest produs chimic nu este nici măcar menționat în vreun document vamal.

O audiere este prevăzută pentru 15 mai la tribunalul din Anvers.

Potrivit presei aproape 170 de tone de izopropanol ar fi fost exportate din Belgia în Siria şi Liban între 2014 şi 2016.

 

 


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria