Comitetul Politic al USR PLUS ține sâmbătă o ședință maraton de 12 ore în care sunt prezentate candidaturile pentru conducerea formațiunii. Pentru funcția de președinte USR PLUS, atât Dan Barna cât și Dacian Cioloș și-au anunțat intenția de a candida. Până acum a mai intrat în cursă și Irineu Darău.
În ședință este analizat și stadiul îndeplinirii angajamentelor din programul de guvernare.
Liderul USR, vicepremierul Dan Barna, a amintit în discursul său pentru prezentarea candidaturii la șefia USR PLUS, că deși nu este mulţumit de progresul guvernării, formațiunea sa nu vrea să iasă de la guvernare.
Liderul PLUS Dacian Cioloş a avut un discurs similar în care a amintit că USR-PLUS trebuie să continue lupta din coalițe pentru reformele agreate în programul de guvernare.
“Suntem datori să facem tot ce ne stă în putinţă ca să ne îndeplinim promisiunile care ne-au dus în această coaliţie şi pentru asta trebuie să înlăturăm definitiv ipoteza pe care încearcă să o acrediteze unii şi anume că suntem acel copil răzgâiat care ştie doar să se certe, ştie doar să critice şi care nu are maturitatea să facă lucruri. Deci, nu ieşim de la guvernare, o să muriţi cu noi de gât aceia care rezistaţi la reforme pentru că e momentul ca România să fie reformată.“ a spus Dacian Cioloș.
Al treilea candidat la șefia conducerii partidului USR PLUS, senatorul Irineu Darău, i-a criticat pe Dan Barna și Dacian Cioloș.
“Tot membru cu membru suntem datori să ne recuperăm proiectul din mâinile unor găşti acaparatoare conduse sau girate de Barna şi Cioloş care zi de zi închistează guvernarea internă în clientelism şi autoritarism, iar evoluţia la guvernarea României este în poziţia capului plecat.” a spus Irineu Darău.
Congresul partidului este programat pe 2 octombrie. Potrivit statutului partidului, președintele va fi ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, de toți membrii formațiunii politice.