Confidenţialitate

Comitet Executiv Național al PSD: Social-democrații decid dacă îl susțin pe Victor Ponta la conducerea partidului

Situația lui Victor Ponta, după trimiterea în judecată, va fi discutată luni în ședința Comitetului Executiv Național al PSD.

Social-democrații ar putea decide dacă îl mai sprijină sau nu pe Victor Ponta la conducerea Guvernului, după ce acesta a fost trimis în judecată în dosarul Turceni-Rovinari.

Liderii PSD s-au reunit și duminică la partid, într-o ședință informală, dar președintele interimar Liviu Dragnea spune că nu Victor Ponta a fost subiectul acelei reuniuni.

Liviu Dragnea a afirmat că PSD se află într-o “situație nedorită”, dar este important ca partidul să rămână în continuare la guvernare, pentru a-și pune în practică programul politic.

Tot la Comitetul Executiv Național se vor face pregătirile pentru Congresul PSD.

Liviu Dragnea urmează să anunțe dacă va candida pentru șefia PSD la congresul din 11 octombrie.

Până acum, și-au anunțat candidatura senatorii Șerban Nicolae și Daniel Savu.