Cu doar două zile înainte de audierea Vioricăi Dăncilă la Strasbourg, pe tema statului de drept şi a protestelor din 10 august, Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne se va reuni, luni, pentru a discuta despre situația din România.
Raportul pe MCV şi opinia Comisiei de la Veneţia cu privire la modificarea legilor justiţiei sunt principalele puncte din agenda de luni. La discuțiile din comisie este așteptat și Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, care urmăreşte evoluţia României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.