Comisia Juridică din Senat a respins cererea DNA privind încuviințarea urmăririi penale a senatorului PSD Titus Corlățean. Raportul este consultativ, iar decizia finală va fi luată în plenul Senatului.
Titus Corlăţean este acuzat de abuz în serviciu în dosarul alegerilor din diaspora, la alegerile prezidențiale din 2014.
Cererea DNA a fost respinsă cu cinci voturi împotrivă, trei contra şi o abţinere. Solicitarea procurorilor a ajuns la Senat în urmă cu aproape o lună, dar senatorii din comisie au amânat votul, motivând că sunt în teritoriu în campanie electorală.
Raportul Comisiei juridice va ajunge în plen abia pe 21 iunie.
Titus Corlăţean este acuzat că i-a împiedicat pe românii din străinătate să-și exercite dreptul de a vota. Concret, senatorul PSD ar fi organizat discreționar secţiile de votare din străinătate, limitând accesul la vot al diasporei, în favoarea candidatului PSD, Victor Ponta.
Procurorii anticorupție susțin că ministrul de Externe a afectat și interesele instituției pe care o conducea la acea dată. La ambele tururi ale alegerilor prezidenţiale, din 2 şi 16 noiembrie 2014, în mai multe capitale europene cozile au fost uriaşe la secţiile de vot, iar mii de oameni nu au mai putut vota.