Confidenţialitate

Comisia Juridică a aprobat cererea DNA de reținere și arestare a deputatului PSD Cristian Rizea

Deputații din Comisia Juridică au aprobat cererea DNA privind reținerea și arestarea preventivă a deputatului Cristian Rizea de la PSD.

Vicepreședintele Comisiei juridice, Ciprian Nica, a declarat că, pentru arestarea preventivă, 11 deputați au votat ”pentru”, 3 ”împotrivă”, iar 5 s-au abținut.

În cazul cererii de reținere, 13 deputați au votat ”pentru”, 3 ”împotrivă”, iar alți 3 s-au abținut.

Cristian Rizea este acuzat de trafic de influență și spălare de bani. În 2009, ar fi primit 300.000 de euro de la un om de afaceri pentru a interveni la Regia Patrimoniului de Stat astfel încât acesta să faciliteze retrocedarea unui teren din București și la Primăria Chiajna pentru un teren aflat în litigiu.

Pentru a ascunde banii primiți ca mită, deputatul Cristian Rizea ar fi întocmit 4 contracte de împrumut false.

Plenul Camerei Deputaților urmează acum să decidă dacă îi ridică sau nu imunitatea parlamentară.