Confidenţialitate

Comisia Iordache se întrunește pentru discutarea amendamentelor senatorilor la legile Justiţiei

Comisia specială parlamentară pe domeniul justiţiei se reuneste, luni, pentru a discuta amendamentele depuse de senatori la cele trei legi ale justiţiei. Este vorba despre statutul magistraţilor, organizarea judiciară şi CSM.

Membrii comisiei vor dezbate, în continuare, modificările la Codurile Penale pentru aplicarea Directivei europene referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale.

Preşedintele comisiei, Florin Iordache, a anunţat, săptămâna trecută, că până luni senatorii pot depune amendamente la cele trei legi.

Senatul a fost sesizat joi, în calitate de Cameră decizională, cu proiectele de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Termenul de depunere a amendamentelora fost stabilit pentru luni, urmând ca rapoartele comisiei sesizate să fie finalizate până marţi, 19 decembrie.

Florin Iordache a precizat joi că grupurile parlamentare ale PSD, PNL şi UDMR au depus amendamente la Codurilor Penale pentru transpunerea directivei europene.

Deputatul USR Stelian Ion a susţinut joi că amendamentele PSD sunt de “o gravitate inimaginabilă”, menţionând că dacă acestea ar fi adoptate, ar fi închise foarte multe dosare.

Amendamentele au fost criticate şi de secţia de procurori a CSM, Parchetul General, DNA.

Unul dintre amendamentele PSD-ALDE interzice orice comunicare publică referitoare la dosarele aflate în curs de urmărire penală şi de judecată. ”În cursul urmăririi penale și al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară sunt interzise comunicările publice, declarațiile publice precum și furnizarea de alte informații, direct sau indirect, provenind de la autorități publice sau orice alte persoane fizice sau juridice referitoare la faptele și persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. Încălcarea acestei obligații reprezintă infracțiune și se pedepsește, potrivit legii penale”, se arată într-un amendament depus de PSD şi ALDE la Codul de procedură penală.