Confidenţialitate

Comisia Europeana vrea investitii de 315 miliarde de euro

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunţat crearea Fondului European pentru Investiţii Strategice. Fondul în valoare de 21 de miliarde de euro care va fi administrat de BEI este destinat acoperirii riscurilor presupuse de iniţierea unor proiecte împreună cu investitorii privaţi şi este prognozat să aibă un impact de 15 ori mai mare decât valoarea sa iniţială în următorii trei ani.

Fondul va fi operaţional începând cu jumătatea anului viitor, potrivit lui Juncker.

Resursele financiare necesare pentru programul lui Juncker vor fi mobilizate din bugetul european deja existent şi de Banca Europeană pentru Investiţii.

Deşi programul nu va fi finanţat prin contribuţii directe ale statelor membre, preşedintele CE a subliniat nevoia de solidaritate între statele membre şi necesitatea ca acestea ‘să contribuie la fond, pentru a-i creşte eficienţa’

Nivelul investiţiilor în Europa a scăzut în acest an cu 15% faţă de 2007, ceea ce îngreunează revenirea economică, potrivit lui Juncker.