Confidenţialitate

Comisia Europeană va condiționa alocarea de fonduri pentru statele membre

Comisia Europeană propune să aibă posibilitatea să suspede, să  reducă sau să restricționeze alocarea unor fonduri acelor state care nu respectă statul de drept.

Comisia susține că fără o justiție independentă, adică fără procurori și judecători liberi să investigheze eventualele fraude, banii europeni nu pot protejați.

În plenul Parlamentului European, eurodeputatul Guy Verhofstadt a dat și un exemplu de situație care ar putea duce la restricționarea finanțării unui stat membru.

“Dacă Guvernul unui stat membru al Uniunii Europene dorește să respecte valorile europene, are nevoie și de bani europeni. Iată o realitate pe care trebuie să o înscriem în buget. Banii europeni, după părerea mea, trebuie folosiți pentru a stimula economiile naționale și pe cetățenii noștri. Nu să fie dați banii familiei domnului Orban sau pentru construirea nu știu cărui stadion. Nu pentru asta sunt banii europeni.”

Următorul buget al Uniunii Europene este de 1.135 de miliarde de euro.

​În următoarele săptămâni, Comisia Europeană va prezenta în detaliu propunerile de alocări pe domenii.

Bani în plus ar putea primi cercetarea, inovarea, reducerea decalajelor sociale și apărarea.

Negocierile pentru împărțirea banilor se vor încheie cel târziu anul viitor, înainte de alegerile europene, la summitul de la Sibiu din 9 mai.