Confidenţialitate

Comisia Europeană: Premierul Viorica Dăncilă a fost încurajată să lucreze pentru revenirea la un discurs politic normal

Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, l-a încurajat pe prim-ministrul român, Viorica Dăncilă, să lucreze pentru revenirea la un discurs politic normal în țară, în condițiile în care România va prelua Președinția Consiliului UE în prima jumătate a anului 2019.

„Președintele Juncker și doamna Dăncilă s-au concentrat pe discuția asupra pregătirii Președinției române a Consiliului UE din în prima jumătate a anului 2019, care va veni într-un moment important pentru Uniunea Europeană. De asemenea, ei au discutat propunerea Comisiei privind bugetul UE, îmbunătățiri privind fondurile structurale și politica economică. Președintele Juncker l-a încurajat pe prim-ministru să acționeze în favoarea revenirii la un discurs politic normal în țară, mai ales în perspectiva Președinției Consiliului UE”, a declarat, pentru HotNews.ro, Christian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

A fost abordată și tema justiției, iar Juncker i-a spus lui Dăncilă că este esențial ca România să nu facă pași înapoi după progresul reușit în domeniu.

„În ceea ce privește Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) pe justiție, președintele Juncker a subliniat că Comisia continuă să monitorizeze evoluțiile din țară și a insistat asupra faptului că este esențial să nu se renunțe la progresele înregistrate”, a mai spus purtătorul de cuvânt al CE.