Confidenţialitate

Comisia Europeană începe misiunea de evaluare a progreselor justiției în România

Reprezentanţii Comisiei Europene încep miercuri misiunea de evaluare în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), context în care vor avea loc întâlniri cu reprezentanţi ai sistemului judiciar, Parlamentului şi Guvernului.

Misiunea urmează să aibă loc în perioada 14 – 16 martie.

Ministerul Justiţiei a precizat, pentru AGERPRES, privitor la misiunea de evaluare a Mecanismului de Control şi Verificare, că joi, la sediul MJ, vor avea loc mai multe întâlniri vizând analiza recomandărilor şi Codul penal şi Codul de procedură penală – recomandările 3 şi 4 -, la care vor participa reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Camerei Deputaţilor şi Senatului.

O altă întâlnire vizează Codul civil, Codul de procedură civilă, Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar – recomandările 3 şi 6 – şi la ea vor participa reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Strategia Naţională Anticorupţie – recomandarea 11 – se va afla şi ea printre temele ce vor fi abordate în cadrul întâlnirilor.

Pe 6 martie, Comisia de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi luptei împotriva corupţiei s-a reunit la Ministerul Justiţiei pentru pregătirea următoarei misiuni de evaluare a Comisiei Europene în cadrul MCV.

Comisia MCV a fost instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 216/2012 privind accelerarea implementării obiectivelor de referinţă prevăzute în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Comisia are ca atribuţie evaluarea modalităţii în care toate instituţiile implicate în realizarea obiectivelor MCV îşi îndeplinesc sarcinile, potrivit competenţelor acestora, armonizarea eforturilor în cadrul MCV şi asigurarea dialogului şi cooperării între instituţiile implicate.