Executivul de la Bruxelles avertizează că ignorarea în mod constant de către ministrul Tudorel Toader a avizelor CSM este un semn de dezechilibru în sistem.
Într-un răspuns oferit pentru G4Media.ro, Comisia Europeană critică numirea Adinei Florea la șefia DNA.
”Înțelegem că procedura este în desfășurare (de nominalizare a procurorului șef DNA – n. red.), dar faptul că opinia Consiliului Superior al Magistraturii pare să fie în mod sistematic ignorată de către ministrul justiției în ultimele proceduri de numire și revocare a unor procurori de rang înalt este un semn de dezechilibru în sistem”, a transmis Comisia Europeană.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a înaintat luni preşedintelui Klaus Iohannis propunerea ca Adina Florea să fie numită în funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Decizia lui vine la scurt timp după ce secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ propunerea de numire a Adinei Florea la conducerea DNA. Avizul acesta avea doar un rol consultativ, pe care ministrul a ales oricum să-l ignore.