Negocierile de aderare la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova, Ucraina și Bosnia & Herțegovina pot începe. Comisia Europeană a aprobat azi demersul. În plus, Georgia va primi statului de țară candidată la Uniune.
UPDATE 15:11. Volodimir Zelenski: „Mulțumim tuturor celor care ne ajută”
Președintele Ucrainei – Volodimir Zelenski – a spus că decizia Comisiei Europene de a aproba negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană a Ucrainei a fost un „pas bun”. „Mulțumim tuturor celor care ne ajută”, a mai transmis Volodimir Zelenski într-un mesaj pe Facebook.
Citește întreaga știre aici: Volodimir Zelenski, despre decizia CE în privința negocierilor de aderare la UE a Ucrainei: „Istoria Ucrainei și a întregii Europe a făcut pasul cel bun”
UPDATE 14:48. Maia Sandu: „Acest pas este o recunoaștere a efortului nostru comun”
„Zi importantă pentru viitorul Moldovei – Comisia Europeană a recomandat țărilor membre ale Uniunii Europene să inițieze negocierile pentru aderarea Republicii Moldova la UE. Acest pas este o recunoaștere a efortului nostru comun – al instituțiilor statului, care muncesc pentru a transforma țara, precum și al cetățenilor, care aleg pacea, democrația și dezvoltarea”, a scris pe Facebook președinta Republicii Moldova.
Citește întreaga știre aici: Maia Sandu, după anunțul CE în privința negocierilor de aderare la UE a Republicii Moldova: E mult de lucru, dar nu ne sperie munca. Drumul ales e plin de provocări
UPDATE 14:39. Reacția prim-ministrului Republicii Moldova
Dorin Recean – prim-ministrul Republicii Moldova – a scris pe Facebook că anunțul Comisiei Europene nu este o „realizare finală”. „Noi vom continua să muncim cu o intensitate și mai mare, până vom deveni membri deplini ai Uniunii Europene”, a spus acesta după ce Comisia Europeană a anunțat că pot începe negocierile de aderare pentru Republica Moldova, Ucraina și Bosnia & Herțegovina la Uniunea Europeană.
„Zi importantă pentru Republica Moldova. Comisia Europeană a recomandat astăzi statelor membre ale UE să deschidă negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Este calea pe care au ales-o cetățenii noștri și rezultatul muncii pe care am depus-o cu toții. O recunoaștere a eforturilor noastre de a armoniza legislația națională la cea europeană, de a consolida instituțiile statului, de a moderniza satele și orașele, și de a ne adapta standardele și valorile comunitare”, a scris Dorin Recean pe Facebook.
Citește întreaga știre aici: Prim-ministrul Republicii Moldova, după decizia CE în privința Republicii Moldova: Nu e o realizare finală. Vom munci în continuare până vom deveni membri deplini ai UE
Știre inițială
The Commission recommends to grant candidate status to Georgia on the understanding that the government takes important reform steps.
Steps that mirror the genuine aspirations of the overwhelming majority of its citizens to join the European Union. pic.twitter.com/J9JQZuAXjM
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) November 8, 2023
După recomandarea Comisiei Europene – Consiliul Uniunii Europene va începe negocierile de aderare.
În cazul Republicii Moldova, acestea pot începe odată ce Chișinăul va îndepli condițiile referitoare la combaterea corupției și ameliorearea reglementărilor financiare.
Președinta Parlamentului European a salutat decizia Comisiei de azi. Europarlamentarii au solicitat statelor membre să susțină Moldova în asigurarea securității interne și a frontierelor și pentru realizarea independeței energetic. În plus, recomandă sporirea personalului care gestionează și sprijină procesuld e aderare.
Pentru Ucraina, negocierile pot începe după ce vor fi îndeplinite condiţiile rămase privind combaterea corupţiei şi întărirea standardelor de protecţie a minorităţilor.
Ucraina și Republica Moldova au primit statut de țări candidate în iunie 2022 alături de un set de obiective care trebuie atinse pentru a începe negocierile de aderare.
Sursa foto: Twitter / Ursula von der Leyen