Este vorba de un ajutor în valoare de 20% din pierderile suferite în 2020, comparativ cu anul 2019. Proiectul lansat de Ministerul Economiei este încă în dezbatere publică.
Schema aprobată de Comisia Europeană este în valoarea de 500 de milioane de euro și este dedicată pentru firmele care își desfășoară activitatea în domeniul turismului, al cazării și al serviciilor alimentare, precum și agențiile de turism.
Cei care depun cerere în acest program pot beneficia de un ajutor de aproape 20% din scăderea suferită de firme la cifra de afaceri pe anul 2020, față de 2019.
Ajutorul ar urma să fie acordat cel târziu până la finalul acestui an. Pasul următor este ca Ministerul Economiei se aprope ordinul, apoi cererile vor fi depuse.
Inițial, schema trebuia aplicată de la începutul acestui an, dar a fost amânată.