Confidenţialitate

Comisia de muncă a adoptat raportul Legii salarizării

Membrii Comisiei de muncă a Camerei Deputaţilor au adoptat raportul privind Legea salarizării cu 15 voturi favorabile, două împotrivă şi patru abţineri. Legea urmează să intre maine (miercuri) în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat la Parlament, că ultima variantă a Legii salarizării agreată cu Ministerul Finantelor prevede că abia de la 1 ianuarie 2018 toţi bugetarii vor avea o creştere a salariului brut cu 25%, iar de la 1 martie profesorii şi medicii vor primi în plus diferenţa de bani promisă. Iniţial, primele majorări salariale erau programate pentru 1 iulie 2017.

”Am avut patru variante pe care le- am discutat de dimineaţă. Este vorba de varianta finală acum asupra căreia am convenit cu secretarii de stat iniţial de la MFP şi acum telefonic chiar şi cu domnul ministru de Finanţe în care ar urma să facem majorări salariale la absolut toţi bugetarii cu 25% creşteri pe salariul brut începând cu data de 1 ianuarie 2018, după care, începând cu data de 1 martie, o majorare de încă 20% la salariile pentru educaţie, care, cumulat cu cei 25% înseamnă per total o creştere de 50% cum am promis şi cu grila până în 2022 pentru medici şi asistente tot de la 1 martie. Aceasta ar fi varianta cu care noi intrăm în comisie”, a declarat ministrul Muncii.

În cadrul dezbaterilor de marţi, Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a decis să modifice şi articolul 25 al Legii salarizării astfel încât angajaţii din sistemele sanitare, de apărare, ordine publică şi securitate să primească sporuri în limita a maxim 30% din suma salariilor de bază şi a soldelor ordonatorului principal de credite, spre deosebire de ceilalţi bugetari la care cuantumul de 30% este calculat pentru fiecare ordonator de credite.

Iniţial, deputaţii din Comisia de muncă au modificat articolul 25 al Legii salarizării prevăzând că procentajul de 30% se calculează la masa salarială a fiecărui ordonator de credite, nu pentru ordonatorii principali. Modificarea a generat proteste vehemente din partea lui Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Poliţiştilor şi Personalului Contractual, care a afirmat că modificarea va face ca sporurile din cele două sectoare să fie foarte mici, fără să reflecte orele suplimentare şi activităţile specifice ale salariaţilor.

Pe de altă parte, a fost eliminat sporul de 40% pentru personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor care trebuie să asigure în afara orelor de program, de la domiciliu, intervenţia în mediul rural, la apelurile de urgenţă, cercetări criminalistice, evadări, revolte sau cutremure.

Deputaţii Comisiei de muncă au adoptat şi amendamentul care prevede un spor de 50% pentru funcţionarii care gestionează fonduri europene, indiferent de numărul proiectelor. În forma venită de la Senat, sporul era de 25%. În schimb, primarii care se ocupă de fonduri europene rămân cu sporul de 25%. ”Primarii nu pot face parte din unităţile de management ale fondurilor europene”, a explicat preşedintele comisiei, Adrian Solomon (PSD).