Pragul privind abuzul în serviciu la care se referă Comisia de la Veneția, invocat în cazul Ordonanței 13, nu este unul financiar. Jurnalistul Liviu Avram, redactor șef adjunct la „Adevărul”, a primit acest răspuns chiar din partea Comisiei în care sunt reprezentate toate ţările membre ale Consiliului Europei.
În acest fel, întreaga discuție din ultimul an despre stabilirea unui prag financiar sub care abuzul în serviciu ar urma să fie dezincriminat penal rămâne fără fundament, a explicat Liviu Avram la Europa FM.
„Două lucruri spune Comisia de la Veneția. În primul rând că raportul care a fost invocat și de către Curtea constituțională, și de către Florin Iordache, și de către domnul Toader vizează exclusiv miniștrii, nu toți funcționarii publici. Și doi, pragul înalt la care se referă raportul nu este unul financiar, ci se referă la natura faptei pe care un ministru o poate comite și să atragă sancțiuni penale. Și e vorba de fapte foarte grave – atentate la fundamente democratice, drepturile omului, imparțialitatea funcționarilor publici. Pentru deciziile politice care se dovedesc a fi greșite, plata, spune raportul, ar trebui să fie pur politică – demisie, demitere, pierderea alegerilor. Or, Curtea Constituțională, Florin Iordache și acum și domnul Toader vor să extindă această protecție asupra tuturor funcționarilor publici. Pentru că preiau concluziile raportului și nu le bagă în Legea răspunderii ministerilale, ci le bagă în Codul penal. Și atunci ele ar urma să se aplice tuturor funcționarilor publici, deși majoritatea dintre ei nu iau decizii politice”, arată Liviu Avram.
Interpretarea eronată s-a transformat însă între timp, în România, într-o obligaţie impusă Parlamentului prin decizii ale Curții Constituționale. Iar Parlamentul a aprobat deja constituirea unei comisii care să pună în accord legislaţia penală cu deciziile CCR.
Noua întrebare care se pune, astfel, este dacă asupra acestor decizii, obligatorii potrivit Constituției, se mai poate reveni.
„O să pun o întrebare la Comisia de la Veneția și asupra acestei chestiuni, extrem, extrem de importante. Se pune, pe bună dreptate întrebarea «Ce facem cu aceste decizii?», adaugă Liviu Avram.
Recent, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunţat că va reglementa un prag în noul pachet al legilor Justiției, dar încă nu a găsit o cifră anume.
„Cred că domnul Tudorel Toader, care este membru al Comisiei de la Veneția, reprezentantul României acolo, ar trebui să își întrebe colegii din Comisie cum anume trebuie interpretat acest raport și dacă e cazul sau nu să pună un prag financiar pentru abuzul în serviciu. Și va primi, probabil, răspunsul pe care l-am primit și eu”, mai spune Liviu Avram.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu a putut fi contactat până la ora transmiterii acestei știri.