Confidenţialitate

Comisia de inventariere a arhivei SIPA îşi începe activitatea

Comisia de inventariere a arhivei SIPA, anunţată de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, îşi va începe miercuri activitatea. Ea va putea preda documente şi către organele judiciare, dacă acestea oferă motive pentru solicitarea lor în cazul unor proceduri judiciare.

Vivat justitia! Pentru mâine, la orele 10.00, am convocat Comisia de inventariere a arhivei SIPA. Membrii Comisiei vor alege preşedintele acesteia. La orele 10.30, Comisia va începe activitatea de inventariere a arhivei“, a scris ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, pe Facebook.

Comisia a fost înfiinţată în luna iunie, prin Hotărâre de Guvern.

Potrivit Hotărârii, Comisia pentru arhiva SIPA va avea următoarele atribuţii: inventarierea arhivei, formularea de propuneri pentru clasificarea, declasificarea sau trecerea la alt nivel de clasificare sau secretizare a documentelor sau de distrugere a lor; predarea către Administraţia Naţională a Penitenciarelor a dosarelor angajaţilor ANP şi predarea către Arhivele Naţionale ale documentelor cu valoare istorică.