O cometă care vine dintr-o regiune îndepărtată a spațiului poate fi văzută în aceste zile cu ochiul liber inclusiv din România: Cometa C/2023 A3 (Tsuchinshan–ATLAS). Astronomul Adrian Șonka, de la Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu, ne spune când și unde să privim ca să vedem cometa descoperită în 2023 de două observatoare – unul din China iar celălalt din Africa de Sud.
Adrian Șonka: „Ora potrivită înseamnă de la 19:00 înspre vest, înspre locul în care a apus Soarele”
„În primul rând, să nu vă așteptați să se vadă ca în fotografii, pentru că nu arată ca în fotografii. Ochiul uman nu expune așa de mult cum expun fotografii cu aparatele lor sau cu telefonul. Ora potrivită înseamnă de la 19:00 înspre vest, înspre locul în care a apus Soarele.
Și uitați-vă până pe la 20:00, 20:00 și ceva. La început veți vedea o stea strălucitoare care e planeta Venus și în dreapta și sus față de ea se va vedea o dunguliță luminoasă – aceea este cometa care trece aparent pe lângă Venus și se ridică deasupra planetei”, a explicat Adrian Șonka la Europa FM.
Adrian Șonka: „Ea nu este periodică. Se rotește în jurul Soarelui, dar vine și pleacă și nu se mai întoarce niciodată”
Societatea Astronomică Regală Britanică a explicat că acest corp ceresc a fost supranumit „cometa secolului” datorită strălucirii și vizibilității ei.
„Apariția unei comete așa strălucitoare este destul de rară. Deci, practic, cometa nu a mai fost văzută până acum un an, când a fost descoperită – pentru că nu a mai ajuns niciodată la Soare. Ea nu este periodică. Se rotește în jurul Soarelui, dar vine și pleacă și nu se mai întoarce niciodată.
S-a apropiat de Pământ acum câteva zile, pe 12 (n.r. octombrie), la 44 de milioane de kilometri și s-a aflat și în dreptul Soarelui, dar încet, încet s-a dat la o parte și a început să fie vizibilă seara și de la noi. E importantă prin faptul că se poate vedea destul de ușor”, a mai explicat Adrian Șonka la Europa FM.
Cometa va fi vizibilă și în următoarele săptămâni, dar se va vedea tot mai slab pe cer spre final de octombrie.
Dacă anumite obstacole nu îi vor modifica traiectoria, cometa urmează o orbită care nu ar trebui să o mai apropie de Pământ decât peste 80.000 de ani.
Sursa colaj foto: Vlad Rotaru
Specificații fotografii: 24 de cadre stacked, f 2.8, expunere 1″, iso 640. Nikon d7100, obiectiv AF-S VR Micro-Nikkor 105mm f/2.8G IF-ED