Colonelul medic Alexandru Keresztes, comandantul Spitalului Militar de Urgență „Regina Maria” din Brașov, a preluat, de luni, managementul medical și operațional al Spitalului Județean de Urgență Sf. Pantelimon Focșani, anunță Ministerul Apărării Naționale într-un comunicat de presă.
Potrivit MApN, din echipa condusă de colonelul medic Alexandru Keresztes mai fac parte și personal civil contractual Bianca Andoni – director medical, locotenent-colonelul Andrei Ciprian Vulpe – ofițer de logistică și locotenent-colonelul Adrian Ceaușu – ofițer de stat major.
În documentul citat se arată și faptul că Spitalul Județean Deva, condus, de asemenea, de o echipă formată din medici și specialiști militari, a ieșit din carantină, a devenit funcțional și este pregătit pentru preluarea cazurilor de COVID-19 din zona de responsabilitate.
„În vederea redeschiderii, a fost efectuată dezinfecția terminală, s-au asigurat circuitele necesare elaborate de către medicii epidemiologi și s-a stabilit prima echipă de lucru pentru următoarele 14 zile formată din personal medical, sanitar și auxiliar”, anunță MApN.
Ministrul Sănătății a anunțat, luni, dimineața, că întregul management al Spitalului Judeţean Focşani să fie asigurat de cadre militare, atât timp cât este instituită starea de urgenţă. Decizia a fost luată împreună cu ministrul Apărării, Nicolae Ciucă.
În opinia lui Nelu Tătaru, o conducere militară aduce rigurozitate într-un spital.
Managerul Spitalului Județean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din Focşani, Constantin Mîndrilă, s-a izolat într-un hotel după ce a aflat că are COVID-19. El ar fi luat mai multe documente din spital, scrie Mediafax.
Duminică, fostul manager a fost luat cu o izoletă și transportat la spital.
În Focșani, 35 de cadre medicale de la Spitalul Militar s-au infectat cu coronavirus. De asemenea, în județ au fost testați pozitiv mai mulți pompieri, polițiști, jandarmi sau medici de la Spitalul de Urgență.