Ședință la Ministerul de Interne cu doar câteva ore înainte ca avertizarea cod portocaliu și cod galben de viscol să intre în vigoare.
”Dacă aveți semnale că vizibilitatea este redusă, vă rog să închideți din timp drumurile, asigurându-vă totodată că pe drumurile închise nu sunt persoane sau mașini blocate”, a declarat ministrul de Interne, Carmen Dan.
La rândul lor, meteorologii au amintit de avertizările de viscol emise din această seară și au anunțat că va fi emisă o nouă avertizare cod galben de ger pentru cea mai mare parte a țării.
”În această seară (marți seară) vom actualiza al doilea mesaj meteorologic. Codul portocaliu de ger va deveni cod galben, valabil până pe 12 ianuarie. Nopțile vor fi deosebit de geroase”, a spus meteorologul de la ANM.
Administrația Națională de Meteorologie a emis un nou cod portocaliu de viscol valabil pentru șapte județe din estul și sud-estul țării.
Avertizarea este valabilă de marți seară, de la ora 22.00, până miercuri, la ora 15.00.
Potrivit ANM, de marţi, la ora 22.00, până miercuri, la ora 08.00 vor fi sub avertizare cod portocaliu de viscol judeţele Constanţa şi Tulcea. În cele două judeţe vor fi intervale cu rafale de 70-80 de kilometri pe oră, ninsori puternic viscolite, precum şi precipitaţii mixte ce vor depune polei.
De marţi, la ora 23.00, până miercuri, la ora 15.00, vor fi sub avertizare cod portocaliu de viscol şi judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, precum şi estul judeţelor Buzău şi Vrancea. În cele cinci judeţe va fi viscol, iar viteza vântului va atinge 70-80 de kilometri pe oră, troienind zăpada şi reducând vizibilitatea sub 50 de metri.