Şapte persoane au fost rănite accident rutier petrecut în zona stadionului din oraşul Târgu-Neamţ, potrivit Agerpres.
Şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive şi a intrat într-o altă maşină, care era staţionată pe marginea drumului.
Alături de vitezomanul de 19 ani, în vehicul se mai aflau două tinere de 19, respectiv 16 ani.
În cel staţionat, erau un minor de 13 ani şi trei adulţi cu vârste de 19, 30 şi 49 ani.
Toate victimele au fost transportate cu mai multe ambulanţe la spital.