Povestea colindelor, cele mai îndrăgite cântece de Crăciun, își are rădăcinile în Europa, cu mii de ani în urmă.
La început, erau cântece păgâne care se evocau iarna, în jurul focului şi al monumentelor din piatră.
Mai târziu, în perioada creștinității timpurii, au apărut cântecele închinate lui Iisus Hristos, iar cel mai vechi cântec de Crăciun este considerat a fi “Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea.
De asemenea, colindele “O vino azi, Emanuel”, scris în secolul al XII-lea şi “Cântecul Mariei”, cântat mai ales în bisericile catolice şi conceput în Evul Mediu cu versuri extrase direct din Evanghelia după Luca, sunt două dintre cele mai vechi cântece despre Iisus.
În ţara noastră, colindele au avut iniţial un scop ritualic, acela de urare pentru fertilitate, rodire și belșug. Obiceiul era legat de începutul anului agrar, adică de venirea primăverii sau de sfârșitul anului, toamna, la culegerea recoltei.
Un alt scop al colindelor era acela de alungare a spiritelor rele și de reîntâlnire cu cei plecați pe tărâmul celălalt.
Semnificația colindelor s-a schimbat mult de-a lungul anilor, păstrându-se doar atmosfera sărbătorească, de ceremonie, petreceri și urări.
Astăzi, se obişnuieşte ca în preajma Crăciunului oamenii să se adune în cete şi să pornească colindatul.
Această tradiţie aduce bucurie atât celor care colindă pe la casele oamenilor, cât şi celor care primesc colindatori, răsplătindu-i cu daruri şi contribuind, astfel, la păstrarea datinilor străvechi.
Unele dintre cele mai cunoscute colinde româneşti sunt “Deschide uşa, creştine!”, “Am plecat să colindăm”, “Leru-i ler” sau “Florile dalbe”.
Foto: Shutterstock
