Confidenţialitate


Colegiul Naţional Militar Alexandru Ioan Cuza, la prima promoție după 22 de ani – GALERIE FOTO


Colegiul Naţional Militar Alexandru Ioan Cuza, la prima promoție după 22 de ani – GALERIE FOTO

Ultimul sunet de clopoţel a anunţat, săptămâna aceasta, finalul de an școlar și terminarea studiilor la Colegiul Naţional Militar Alexandru Ioan Cuza de către prima promoție de absolvenți de la reînființarea instituției de învățământ liceal militar din Constanța.

În contextul pandemiei provocată de noul coronavirus SARS CoV-2, la festivitate au participat elevii claselor a XII-a și o parte din profesori și cadre militare, iar familiile și colegii lor din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a au fost alături de absolvenți și i-au felicitat, prin intermediul paginii oficiale a colegiului de pe o rețea de socializare, unde ceremonia a fost transmisă în direct.

Cea mai mare medie a anilor de studii, 9,87, a obținut-o elev sergent Roxana-Georgiana Grigore, care a primit, în semn de recunoaștere, Emblema de Merit „Știința Militară”, Clasa a III-a, din partea șefului Statului Major al Forțelor Navale. Festivitatea s-a încheiat cu intonarea imnului „Gaudeamus igitur”.

FOTO: Colegiul Naţional Militar Alexandru Ioan Cuza


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…