Confidenţialitate

Codul genetic & răceala

Ne-am întrebat cu siguranță de ce unii dintre noi răcesc foarte ușor, iar alții trec peste sezonul rece fără a se îmbolnăvi nici măcar o dată. O nou studiu ne arată că secretul este ascuns la nivelul cromozomilor care alcătuiesc materialul genetic al organismului. În componența lor sunt prezente niște brațe numite telomere. Lungimea acestora pare în strânsă legătură cu susceptibilitatea pentru anumite boli, printre care și răceala comună, care, după cum bine știm, este cauzată de un virus numit rhinovirus. Cu cât telomerele sunt mai scurte, cu atât persoana respectivă răcește mai ușor. Așa că diferențele dintre oameni, care nu se văd cu ochiul liber, de la nivel celular, joacă un rol important în comportamentul corpului nostru și al sistemului imun în fața bolilor.

Nu numai sensibilitatea la răceala este prezisă de lungimea brațelor cromozomilor, ci și riscul de a dezvolta alte afecțiuni, precum bolile de inimă, demența și cancerul, spun specialiștii în revista Asociației Medicale Americane.

Astfel, în urma unor analize genetice, o persoană tânără poate afla din timp la apariția căror boli se poate aștepta în viitor.

De asemenea, cu cât celulele se divid de mai multe ori, cu atât brațele cromozomilor se scurtează, ceea ce explică de ce odată cu înaintarea în vârstă apar mult mai multe probleme de sănătate.

Consultul genetic, sfatul genetic și testele genetice capătă din ce în ce mai multă amploare în lumea medicală. A venit momentul să le acordăm și noi atenție și să fim deschiși către aceste noi metode.