Confidenţialitate

Cod roșu de viscol și vânt în zona montană din 9 județe. Prognoză specială pentru Capitală

ANM a emis avertizări cod roșu de viscol și vânt în zona montană din nouă județe, în vigoare de diseară seara până mâine dimineață. În Capitală va fi cod portocaliu de vânt și ninsoare.

Începând de astăzi de la ora 18:00 până mâine la ora 8:00, metereologii anunță viscol puternic cu rafale de peste 100…120 km/h și vizibilitate redusă spre zero în zona de munte a județelor Prahova, Dâmbovița, Argeș, Brașov și Buzău.

În zona de munte a județelor Prahova, Dâmbovița, Argeș, Brașov și Buzău vântul va sufla tare, va fi viscol puternic, iar vizibilitatea redusă spre zero. Rafalele vor depăși 100…120 km/h.

De asemenea, de astăzi ora 22:00 până mâine la ora 08:00, se anunță intensificări puternice ale vântului cu rafale de peste 85…90 km/h, viscol, vizibilitate redusă semnificativ în județele Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași și Tulcea.

Tot astazi, Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză specială pentru Capitală, meteorologii avertizând că bucureștenii vor avea parte până mâine dimineață de vânt puternic, ploaie, apoi lapoviță și ninsoare.

Vântul se va intensifica treptat, iar în intervalul orar 20 – 05 rafalele vor depăși 60…70 km/h.

Vor fi precipitații în orele serii sub formă de ploaie, apoi lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă. Temporar ninsoarea va fi viscolită iar vizibilitatea va scădea.

Temperatura va scădea de la 2…3 grade până la -2…0 grade în dimineața zilei de joi când se va forma ghețuș.