Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi atenționări nowcasting Cod galben de vreme instabilă, valabile în județe din Moldova, Oltenia și Transilvania, precum și o atenționare Cod portocaliu de ploi în patru județe din centrul țării, valabile în următoarea oră.
Potrivit meteorologilor, până la ora 18:15, în județele Brașov, Harghita, Sibiu și Mureș va fi Cod portocaliu de averse, ce vor depăși local 35 l/mp, intensificări puternice ale vântului ce vor lua aspect de vijelie, grindină de dimensiuni medii și frecvente descărcări electrice.
De asemenea, mai multe atenționări nowcasting Cod galben de averse, vijelii și descărcări electrice, sunt valabile până la ora 18:30, în județele Neamț, Suceava, Gorj și Vâlcea.
Totodată, până la ora 19:00, în județele Brașov, Sibiu și Brașov sunt prognozate averse, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, grindină de mici dimensiuni și descărcări electrice.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum șase ore, precizează ANM.