Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o avertizare cod portocaliu de ninsoare pentru patru județe din țară. Alte 11 județe din zona de sud a țării sunt sub cod galben de vânt.
Potrivit ANM, în județele Vâlcea, Gorj, Hunedoara și Caraș-Severin este cod portocaliu de ninsoare.
Ninsoarea va fi moderată, însoţită de vânt cu viteze la rafală de peste 80-100 km/h, care determină scădere vizibilităţii sub 50 de metri.
Atenționarea este valabilă până la ora 15.00.
De asemenea, județele Olt, Teleorman, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Arad, Bihor, Timiș, Mehedinți și Dolj sunt sub atenționare cod galben de vânt până la ora 17.00.
În județul Mureș, atenționarea cod galben expiră la ora 16.00.