Confidenţialitate

Cod galben de vânt pentru aproape toată țara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, atenționări cod galben pentru aproape toate județele din țară, fiind semnalate intensificări ale vântului care pot atinge la rafală chiar și 100 de km/oră. În București, vântul bate cu viteză de 55-60 km/oră.

Potrivit ANM, până la ora 14 sunt vizate de cod galben județele Vaslui, Galați, Mehedinți, Vâlcea, Olt, Gorj, Dolj, Bacău, Botoșani, Iași, Vrancea, Cluj, Sălăj și Satu Mare, iar până la ora 15 sunt valabile atenționări în București și în județele Brașov, Alba, Mureș, Sibiu, Ialomița, Prahova, Argeș, Giurgiu, Dâmbovița, Teleorman, Ilfov, Călărași.

De asemenea, atenționări cod galben de vânt sunt și în județele Constanța, Tulcea, Suceava și Neamț, până la ora 17.

În zonele montane înalte din Tranilvania și Moldova sunt sunt semnalate intensificari ale vantului, cu viteze la rafală de peste 100 km/oră, iar în zonele joase sunt Intensificări ale vântului care local vor atinge la rafală viteze în general de 55-65 km/oră.