Meteorologii au emis, vineri, o avertizare Cod galben de ploi însoțite de descărcări electrice și vânt, valabilă până la ora 9.15, în mai multe localități din județele Argeș, Prahova și Dâmbovița.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în județele Argeș, Prahova și Dâmbovița se vor semnala frecvente descărcări electrice, averse ce vor cumula local 25 l/mp și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Avertizarea vizează localitățile Leordeni și Rătești din județul Argeș, Filipeștii de Pădure, Provița de Jos, Provița de Sus, Adunați și Talea din județul Prahova, precum și Târgoviște, Moreni, Găești, Pucioasa, Titu, I. L. Caragiale, Potlogi, Fieni, Dragomirești, Răzvad, Gura Ocniței, Dragodana, Petrești, Văcărești, Aninoasa, Mătăsaru, Gura Șuții, Bezdead, Comișani, Odobești, Valea Lungă, Buciumeni, Vulcana-Pandele, Doicești, Braniștea, Uliești, Mogoșani, Conțești, Glodeni, Ocnița, Brănești, Sălcioara, Iedera, Ulmi, Cobia, Produlești, Costeștii din Vale, Crângurile, Hulubești, Raciu, Morteni, Vulcana-Băi, Lucieni, Perșinari, Valea Mare, Vișinești, Gura Foii, Șotânga, Moțăieni, Vârfuri și Cornățelu din județul Dâmbovița.
Potrivit meteorologilor, avertizarea este în vigoare până la ora 9.15.