Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o atenționare cod galben de ninsori abundente și intensificări ale vântului, pentru sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Munții Banatului și zona Carpaților Meridionali. Meteorologii se așteaptă ca în orele următoare să se depună un strat consistent de zăpadă.
Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45 – 55 km/h în regiunile sudice și de 60 – 70 km/h în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1.700 de metri, temporar viscolind ninsoarea.
Atenționarea cod galben este în vigoare până luni la ora 14.00.
ANM a mai transmis și o atenționare de vreme rea în aproape toată țara, până miercuri la ora 13.00.
În acest interval, vor fi perioade în care se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării, iar în jumătatea de sud se vor acumula cantități, local de peste 15 – 30 l/mp.
Temporar va ninge și se va depune strat de zăpadă, local consistent, iar în sudul Câmpiei Române, Bărăgan și Dobrogea vor fi și intervale cu lapoviță și ploaie și se va forma polei.
ANM a emis o prognoză specială pentru București, valabilă până pe 13 ianuarie, la ora 10:00.
Luni, până la ora 14:00, în București vremea va fi închisă. Temporar se vor semnala precipitații predominant sub formă de ninsoare și se va mai depune un strat nou de zăpadă în medie de 3 – 7 cm. Astfel la finalul intervalului este estimată o grosime a stratului de zăpadă, în general, de 8 – 15 cm. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări ce vor atinge la rafală viteze de 35 – 45 km/h. Temperatura maximă se va situa în jur de 1 grad.
În intervalul 11 ianuarie ora 14:00 – 13 ianuarie ora 10:00 înnorările vor persista și temporar va mai ninge, dar vor fi și intervale cu lapoviță și ploaie și condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat (rafale de 30 – 40 km/h). Vor fi maxime în jur de 1 grad și minime de -2 – 0 grade.