Confidenţialitate

Cod galben de inundaţii în opt bazine hidrografice

Cod galben de inundații valabil în opt bazine hidrografice, până sâmbătă, 2 decembrie, ora 14.00.

Regiunile afectate vor fi: Desnăţui (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Motru – bazin superior şi afluenţi (judeţele Gorj şi Mehedinţi), Gilort – bazin superior (judeţul Gorj), Olteţ – bazin superior (judeţele Gorj şi Vâlcea), afluenţii Oltului aval confluenţă Lotru – amonte Drăgăşani (judeţele Gorj şi Vâlcea), Teslui (afluent al Oltului inferior) – judeţele Dolj şi Olt.

De asemenea, până duminică, 3 decembrie, ora 10.00, va fi cod galben de inundaţii pe următoarele cursuri: Sfântu Gheorghe – Sebeş Olt (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov şi Sibiu), râurile mici din bazinele superioare ale Argeşului şi Dâmboviţei (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa, Prahova (judeţele: Dâmboviţa şi Prahova), Buzău (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Putna (judeţul Vrancea), anunță Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

Sunt vizate râuri mici din judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Braşov.