O nouă avertizare meteo cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități de apă însemnate, valabilă în intervalul 03 iulie, ora 10:00 – 03 iulie, ora 23:00
În Maramureș, local în Transilvania, la munte, în nordul Munteniei și sudul Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată cu averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 25…40 l/mp.
Fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala și în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse și pentru intervale mai scurte de timp, îndeosebi în est, sud-est și vest.
În București, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi după-amiaza și seara când vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp, se vor acumula cantități de apă în medie de 10…15 l/mp. Temperatura maximă, 28 de grade.