Confidenţialitate

Cod galben de ceaţă în cinci judeţe – vizibilitate redusă pe Autostrada A1 Sibiu-Deva

Meteorologii au emis, miercuri dimineaţă, cosuri galbene de ceaţă pentru judeţele Alba, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Sălaj şi Harghita, unde vizibilitatea este izolat sub 50 de metri.

Pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă, pe tronsonul Sebeş – Şoimuş, vizibilitatea fiind sub 50 de metri, potrivit Infotrafic.

Este ceaţă şi în judeţul Mureş, pe DN13 şi DN15, iar vizibilitatea este între 50 şi 80 de metri.

ANM a emis atenţionări cod galben de ceaţă pentru judeţele Alba, Cluj, Sălaj, Bistriţa-Năsăud şi Harghita, unde vizibilitatea scade local sub 200 de metri, iar izolat, sub 50 de metri

Avertizarea pentru Cluj, Sălaj, Bistriţa-Năsăud şi Harghita este valabilă până la ora 8.00, în timp ce în judeţul Alba iese din vigoare la ora 10.00.