Confidenţialitate

Cod galben de caniculă în aproape toată țara

Ultimul weekend de vară aduce temperaturi ridicate și un disconfort termic accentuat. Este Cod Galben de caniculă, valabil până pe 31 august. Avertizarea vizează aproape toată țara, cu excepția zonelor montane ale țării.

În zonele de câmpie și de podiș, disconfortul termic va fi accentuat și local va fi caniculă.

Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor atinge 33-36 de grade și în jur de 37 de grade în regiunile sudice. Sunt vizate de avertizarea meteo județele Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Cluj, Mureș, Alba, Hunedoara, Sibiu, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Vrancea, Vaslui, Bacău, Iași, Neamț, Botoșani, Suceava și București.