Coaliția de guvernare se reunește într-o nouă ședință, luni, pe tema plafonării prețului pentru lemnul de foc.
O măsură care ar urma să fie instituită pentru jumătate de an.
În România, peste 3 milioane de gospodării se încălzesc cu lemn de foc sau cu produse derivate.
Săptămâna trecută, ministrul Mediului, Barna Tanczos, spunea că statul are datoria să intervină şi să blocheze o eventuală scumpire speculativă a lemnului.
Regia Romsilva a anunțat că va suplimenta tăierile pentru a răspunde cererii.
Totodată, Guvernul se gândește la un program de tip Rabla pentru becurile cu filament, care să fie înlocuite în locuințe cu unele economice. Instituțiile publice vor primi recomandarea de a reduce consumul de electricitate.
Executivul de coaliție trebuie să decidă, în această perioadă, și dacă prelungește sau nu subvenția de 50 de bani pentru litrul de carburant. Măsura expiră la sfârșitul acestei luni.
FOTO: Guvernul României