Liderii coaliției de guvernare au ajuns astăzi la un acord pentru măsuri de ieftinire a carburanților, dar și în ceea ce privește facturile la energie și gaze naturale.
Liderii PNL, PSD și UDMR au ajuns la un acord de principiu privind reducerea la jumătate a accizei la carburanţi, potrivit unor surse participante la ședința coaliției.
Propunerea a fost făcută de liderul PSD, Marcel Ciolacu. El a anunțat că, în urma unei analize făcute de ministrul Finanțelor, înjumătățirea accizei ar duce la scăderea prețului motorinei și benzinei cu aproximativ un leu și 20 de bani.
O altă decizie care ar fi fost luată de coaliție, potrivit surselor citate, ar fi prelungirea actualelor măsuri de plafonare și compensare a prețurilor la energia electrică și gaze naturale.
Ideea a aparținut liberalilor, care au mai propus și un pact transpartinic pentru investiții pe termen lung în domeniul energetic.
Măsurile urmează să fie analizate şi de ministerele de resort, pentru a se vedea impactul acestor prevederi în bugetul de stat şi vor fi anunţate de premierul Nicoale Ciucă.
Autor: Cristian Citre
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea