Confidenţialitate

CNCD: Eliminarea elevilor cu temperatura de peste 37,3 grade din examen este discriminatorie | AUDIO

Este discriminatorie interzicerea accesului în sală la examenele naționale copiilor care au temperatura coroporală peste 37,3 grade, arată Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării într-un punct de vedere transmis Avocatului Poporului.

O temperatura ridicată nu dovedeşte prezenţa virusului SARS-CoV-2 și nu reprezintă o certitudine că persoana este purtătoare a virusului, a transmis CNCD.

Consiliul arată că interzicerea accesului la examene pentru elevii cu o temperatură mai mare de 37,3 grade nu este o măsură necesară, pentru că există o serie de factori care nu sunt de natură medicală, care generează o creștere a temperaturii corporale peste acest prag.

Astfel, dacă nu le este permis accesul la examene a elevilor care se prezintă cu o temperatură corporală ridicată, se încalcă dreptul la educaţie şi dreptul de a fi evaluaţi în condiţii egale.

Colegiul director al CNCD recomandă instituţiilor competente să identifice și să aplice măsuri care să asigure atât dreptul la educaţiecât şi prevenţia răspândirii coronavirusului.

Toţi elevii au în continuare obligaţia să respecte regulile de distanţare socială și dezinfecţie.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Sonia Teodoriu