Comitetul naţional pentru coordonarea activităţilor privind vaccinarea anti-Covid a anunțat că 432.000 doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge, vineri, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino”.
Cantitatea de ser este cea mai mare de până acum, iar alocarea viitoarelor doze de vaccin se va realiza conform calendarului pus la dispoziţie de firma producătoare.
Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional.
Până în prezent, în România au fost recepţionate 888.400 de doze produse de compania farmaceutică AstraZeneca, iar începând cu data de 15 februarie, 359.680 de persoane au fost imunizate cu acest tip de vaccin.
FOTO: Marius Mantea