Aproape 50 de pagini, reprezentând 23% din teza de doctorat a lui Darius Vâlcov, fost ministru social-democrat al Finanțelor, reprezintă preluare integrală sau parţială din alţi autori, este concluzia Comisiei de lucru a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), care a analizat sesizarea de plagiat în acest caz.
Forul propune, totodată, retragerea titlului de doctor, potrivit ziarului Adevărul.
”În urma analizei efectuate am constatat că teza de doctorat „Perfecţionarea managementului financiar al întreprinderii în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană” elaborată şi susţinută în anul 2008 de Domnul VÂLCOV D. DARIUS BOGDAN la Academia de Studii Economice din Bucureşti include texte copiate din alţi autori fără ca acestea să fie citate conform normelor academice şi fără a indica sursa, peste 80 de pagini. Constatând aceste abateri grave de la etica cercetării, consider că se confirmă existenţa plagiatului înscrisă în sesizarea UEFISCDI nr. 516/27.02.2019 cu privire la teza de doctorat „Perfecţionarea managementului financiar al întreprinderii în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană” elaborată şi susţinută în anul 2008 de Domnul VÂLCOV D. DARIUS BOGDAN şi propun retragerea titlului de doctor în Finanţe domnului VÂLCOV D. DARIUS BOGDAN”, afirmă în raportul său prof. univ. dr. Alin Marius Andrieş.
Alţi membri remarcă faptul că din cele 212 pagini ale lucrării, 50 sunt preluate integral sau parţial din alţi autori, fără citarea sursei, iar în cazul a 30 de pagini, citarea este eronată şi susţin de asemenea retragerea titlului de doctor, conform propunerii Comisiei de Etică a ASE.
”Din cele 212 pagini ale tezei, 50 de pagini, reprezentând 23% din teză, sunt preluate în bloc sau cu mici ajustări.fără indicarea sursei; alte 30 de pagini sunt preluate cu citări greşite”, este concluzia altui membru al comisiei, care susţine retragerea titlului de doctor.
Decizia finală aparţine Consiliului General al CNATDCU, nefiind încă făcută publică.
Darius Vâlcov, fost consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Viorica Dăncilă şi unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai fostului preşedinte al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a plagiat un sfert din teza de doctorat în finanţe fără să indice vreo sursă, a decis Comisia de Etică şi Deontologie Profesională de la Academia de Studii Economice (ASE) în urma unei sesizări primite la scurt timp după ce PressOne a dezvăluit, în exclusivitate, că teza de doctorat a lui Vâlcov este plagiată.
”49,72 pagini, reprezentând 23,45% din cele 212 pagini propriu-zise ale tezei de doctorat, respectiv 49,72% din cele 100 de pagini supuse analizei, sunt expresia unui caz de plagiat, aşa cum este acesta definit de prevederile Legii 206/2004 aplicabile la data susţinerii publice a tezei de doctorat”, se arată în raportul Comisiei de Etică a ASE, făcut public în octombrie 2019.
Deşi a fost invitat în faţa Comisiei de Etică pentru a-şi susţine poziţia faţă de acuzaţiile aduse şi pentru a se apăra, fostul ministru nu s-a prezentat.
PressOne a relatat, în luna februarie 2019, că Darius Vâlcov, la acea vreme consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Viorica Dăncilă, a plagiat mai mult de jumătate din teza de doctorat pe care a susţinut-o în 2008 la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori (FFABBV) din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti. Consilierul premierului, Darius Vâlcov, a respins acuzaţiile, afirmând că este vorba despre o acţiune de decredibilizare a sa la a cărei origine ar fi ” o parte din cei 19.000 de angajaţi ai SRI ” inclusiv “acoperiţii”.
În 28 februarie 2019, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) anunţa că a admis sesizarea referitoare la teza de doctorat a consilierului de stat Darius Vâlcov şi că urmează să o analizeze.