Confidenţialitate

CNAS va organiza concursuri pentru noi directori ai Caselor Județene „în litera și spiritul legii”, promite Adrian Gheorghe

Casa Națională de Asigurări de Sănătate organizează, luna viitoare, concursuri pentru noi directori ai Caselor județene, adică cele care gestionează banii alocați medicilor de familie, spitalelor și programele naționale de sănătate.

Președintele CNAS, Adrian Gheorghe, promite că examenul va fi unul fără influențe politice, organizat pe criterii obiective:

„Va fi un concurs organizat în litera și spiritul legii, pe criterii absolut obiective și transparente. Am primit asigurări explicite de la reprezentanți ai tuturor partidelor din coaliție privind dorința ca acest concurs să fie unul absolut transparent și obiectiv și așa va fi.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Pe de altă parte, președintele CNAS spune că, în următorii ani, medicina de familie va primi mai mulți bani pentru o prevenție mai eficientă.

În acest an, spune Adrian Gheorghe, acest domeniu a primit cu 6% mai mulți bani decât anul trecut. Noul contract cadru va fi gata în luna iulie:

„Fondurile pentru asistență medicală primară sunt mai mari decât anul trecut, cu 6% chiar, punctajele care se aplică la plata per capita și nu la plata per serviciu, deci nu există niciun scenariu în care acele puncte sunt în vreun fel proporționale cu atenția sau durata de care beneficiază cineva în cadrul unei consultații de către medicul de familie, nu este vorba de așa ceva.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Inquam Photos / George Călin