Confidenţialitate

CNAIR va deschide luni traficul pe un segment de 15 kilometri din lotul 2 din autostrada Lugoj-Deva

Traficul rutier pe segmentul Dumbrava-Margina, de 15 kilometri, parte din lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva, s-ar putea deschide luni, în jurul orei 17.30.

La mijlocul lunii februarie, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că nu va mai da un termen pentru deschiderea tronsonului de 15 kilometri din lotul doi al autostrăzii Lugoj-Deva, deoarece a mai înaintat un termen – 10 februarie – bazat pe ce i-au spus şefii de proiect, ”care au minţit”, precizând că va aştepta să primească un punct de vedere de la un expert.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat în februariei că amână recepţia la lucrările efectuate pe lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva de asocierea Salini Impregilo – Societa Edile Construzioni e Lavori, cerând clarificări la anumite aspecte.

Lotul de autostradă, unde lucrările au fost sistate la finalul anului trecut, nu este încă deschis circulaţiei din cauza neprimirii vizei pentru recepţia terminării lucrărilor.

Valoarea contractului pentru executarea acestor lucrări se ridică 562 milioane de lei fără TVA, din care 85% din fonduri europene şi 15% de la bugetul României.

Salini Impregilo a realizat şi lucrările la cei 22 de kilometri ai lotului 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie, numită ”autostrada scufundată” din cauza problemelor grave de structură din trecut.