Treisprezece oferte au fost depuse pentru reabilitarea DN6 Alexandria-Craiova, pe un tronson de aproximativ 50 de kilometri, valoarea estimată a contractului fiind de 267,15 milioane lei fără TVA.
Durata de execuţie a contractului pentru lotul 2 – km 132+435- km 185+230 – este de 18 luni, iar lungimea drumului care urmează să fie reabilitat este de 48,009 km.
Luni a expirat termenul pentru depunerea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului de execuţie, a anunţat marţi CNAIR.
De asemenea, CNAIR a mai anunţat că a semnat luni cu antreprenorul Tirrena Scavi SpA. contractul pentru finalizarea lucrărilor la Nodul Gilău şi conexiunea dintre Secţiunea 2B cu Subsecţiunea 3A1, Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea.
Valoarea de semnare a contractului este de 25,67 milioane lei fără TVA.
Durata contractului este de 118 luni, din care zece luni perioada de execuţie şi 108 luni perioada de notificare a defecţiunilor.
Construcţia podului va face posibilă deschiderea traficului pe un alt lot de autostradă, anume Gilău – Nădăşelu, lung de 8,7 kilometri. Calendarul CNAIR prevede încheierea lucrărilor la pod în aprilie 2018.