Compania de Drumuri și Autostrăzi se pregătește de iarnă. CNADNR anunță că vrea să cumpere sare pentru deszăpezire în valoare de 17 milioane de euro.
Compania a lansat licitaţia pentru cumpărarea a 250.000 de tone de sare pentru iarna aceasta.
La licitația anterioară, din luna iulie, singurul producător de sare din România nu a depus nicio ofertă.
Valoarea estimată a contractului privind achiziționarea de sare este de peste 75 de milioane de lei – echivalentul a aproape 17 milioane de euro, după cum arată anunțul de participare publicat vineri pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.
Contractul are o durată de şase luni, iar firmele interesate trebuie să aibă experiență. Ofertanții trebuie să demonstreze că au livrat în ultimii trei ani produse similare de cel puţin 18,9 milioane lei.
În lipsa unei oferte a Salrom – singurul producător de sare din România – ofertele ar putea fi depuse de intermediari, care cumpără de la Salrom sau din străinătate şi revând apoi, la un preţ mai mare.
Licitaţia din această lună a fost lansată după eşecul unei licitaţii anterioare, în care CNADNR a încercat să cumpere sare pentru deszăpezire pentru următoarele patru ierni în acelaşi timp.
Salrom anunța că nu a participat atunci din cauza ”condiţiilor contractuale dezavantajoase prevăzute în caietul de sarcini”.