Taxa pentru punctul de trecere de la Fetești de pe A2 este plătită în continuare cash, la ghișeu, în 40 la sută din cazuri, formându-se cozi, deși există posiblitatea plății în benzinării sau prin SMS.
Potrivit Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, din cei 30.345.406 de lei, încasați ca taxă pentru punctul de trecere de la Fetești din 30 aprilie, 12.113.708 lei (39,92%) au fost plătiți cash, la ghișeu, 13.636.886 de lei (40%), în benzinării, și doar 4.594.812 lei (15,14%), prin SMS.
CNADNR precizează că, astfel, punctul de trecere cu plată cash este cel mai solicitat și se formează cozi în anumite perioade.
Compania recomandă conducătorilor auto, care merg spre litoral, să achite tariful de trecere de la stația de taxare Fetești prin SMS sau prin plata în benzinării.
Plata tarifului de trecere pentru podurile peste Dunăre între Fetești și Cernavodă se realizează prin intermediul achitării tarifului în benzinării sau prin SMS din 30 aprilie 2015.
Tariful poate fi achitat la stații de distribuţie a carburanților enumerate pe site-ul CNADNR și prin SMS la numărul 7577.