Confidenţialitate

CNADNR: Restricţii de circulaţie pe DN1, între 16 şi 30 noiembrie

Traficul rutier pe un segment din Drumul Naţional 1 va fi restricţionat, între 16 şi 30 noiembrie, în anumite intervale de timp.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale anunţă că măsura se va institui la km 109+520 şi 114+886,  pentru executarea unor lucrări de reparaţie şi înlocuire a rosturilor de dilataţie ale podurilor aflate la poziţiile kilometrice menţionate.

CNADNR menţionează că restricţiile de circulaţie vor fi în vigoare de luni până joi, în intervalul orar 8.00 – 18.00, şi vineri între orele 8.00 – 14.00. În weekend, traficul rutier se va desfăşura în condiţii normale.

De asemenea, la poziţia kilometrică 89+313 se va circula restricţionat, traficul urmând a se desfăşura pe două dintre cele patru benzi de deplasare.