V-am relatat recent că o firmă privată care nu doreşte să-i fie făcut public numele a dat bani – mai precis 170.000 de euro – pentru montarea de separatoare de sens pe DN1, în dreptul localităţii Băneşti din Prahova.
CNADNR are toate autorizaţiile necesare de 5 ani pentru montarea de separatoare într–o zonă în care au avut loc accidente cumplite, dar nu a mişcat un deget.
Acum, CNADNR a dat un comunicat în legătură cu această situaţie, din care aflăm că Directorul General Adjunct al CNADNR SA, Cristian Andrei, va participa la evenimentul marcat de finalizarea montării de parapeți separatori de sens de tip New Jersey pe raza administrativă a localității Bănești.
La eveniment vor mai fi prezenți reprezentanți ai Prefecturii județului Prahova, Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Primăriei comunei Brănești, sponsorului și ai constructorilor.
‘Salutăm această inițiativă privată menită să crească sigurața rutieră a participanților la trafic și ne afirmăm sprijinul total al altor astfel de inițiative, așa cum am făcut-o și în acest caz prin acordarea de asistență tehnică și a avizului tehnic necesare pentru instalarea parapetului.’, a declarat Cristian Andrei.
Deci CNADNR n-a dat bani, deşi are buget de 2,5 miliarde de euro şi 6.000 de salariaţi, dar la tăierea panglicii tot se duce.