World Experience Festival a ajuns la cea de-a V-a ediție (cunoscut anterior ca Festivalul Ambasadelor), dar în acest an, pentru prima dată, vine și la Cluj-Napoca, între 13-16 iunie, la Casino-Centrul de Cultură Urbană și în perimetrul acestuia din Parcul Central “Simion Bărnuțiu”, orbitând în jurul tematicii legate de Muzica Neștiută a Lumii. Vă lăsăm mai jos principalele motive pentru care acest extraordinar festival vă poate provoaca să ascultați și un alt fel de muzică, pe care nu o întâlniți chiar în fiecare zi difuzată la radio sau TV. Fiind o ediție aniversară și în premieră în acest oraș, organizatorii festivalului de la Asociația ESCU vor asigura tuturor participanților intrare liberă la toate activitățile de sub umbrela proiectului.
Programul este zilnic între orele 15.00-22.00.
În timpul World Experience Festival veți avea ocazia de a intra în contact cu peste 25 de culturi și veți cunoaște peste 100 de artiști din întreaga lume, printr-o călătorie muzicală emoționantă și transculturală pe parcursul globului.
Un mozaic de stiluri, influențe și ritmuri muzicale din țări precum Senegal, Haiti, Egipt, Cuba, India, Indonezia, Thailanda, Israel, Iran, Siria vine în completarea muzicienilor europeni consacrați din Elveția, Spania, Franța, Suedia și România, într-un efort cultural ce va demonstra că muzica este o forță care ne ajută să înțelegem alte culturi și să comunicăm dincolo de cuvinte. În afară de spectacolele live, artiștii vor organiza și workshopuri muzicale ad-hoc, vor participa la artists talks, vor povesti despre culturile lor și vor aștepta cu nerăbdare curiozitățile voastre despre țările din care provin.
Între 13-16 iunie, veți avea ocazia să descoperiți fascinantul stil Word Music autentic, ce înseamnă mbalax-ul (ritm muzical specific Senegalului), tarabul oriental, poveștile grioților din vestul Africii, incantațiile voodoo din Haiti, dar cu vână de blues, sunetul deopotrivă melancolic, dar puternic, al Korei (o harfă africană cu 26 de corzi) la care va cânta chiar un muzician cu sânge albastru din Senegal sau veți cunoaște un legendar muzician din această țară, pe Pape Djiby Ba, și a lui orchestră afro-elvețiană-franceză.
Muzicieni din Siria vor transmite mesaje de pace și toleranță pe scena festivalului, iar exotismul Asiei Peninsulare va fi adus de Esantronics – adică un amestec hibrid de molam (muzica tradițională a etnicilor din Laos și din zona de nord-est a țării, Isan) și dub, hip-hop și electro și de performance-ul muzical mistic din Bandung, Java de Vest. Iar aceasta e doar lista scurtă.
Groove, Jazz, Funk, Afrobeat, Pop și Rumba, Folk, Flamenco, Blues-Rock, Salsa, Bhangra, percuție orientală, toate aceste stiluri se vor regăsi pe scena festivalului, construind o poveste muzicală nouă, iar sunetele și dansurile tradiționale reorchestrate vor vorbi de la sine…atunci când chitarele, bass-ul, percuția tradițională, dansurile energice, instrumentele de suflat, împreună cu vocea profundă a soliștilor vor crea un adevărat dialog între culturi.
La World Experience Festival veți avea posibilitatea de a participa la foarte multe micro-evenimente, în afară de concerte, vor fi expoziții, photo-booth-uri exotice, workshopuri muzicale și de dansuri din mai multe zone ale lumii, jamsessions, conferințe informale cu artiștii și multe alte surprize pregătite de organizatori prin care vor aduce lumea întreagă mai aproape de voi. Iată câteva exemple de ateliere: workshop de African Drumming, masterclass de dans și cultură irlandeze, ateliere de muzică arabă, workshop de terapie muzicală indiană și yoga, workshop muzică și cultură peruane, de capoeira și forró specifice Braziliei, de ritmuri și sonorități indoneziene.