Confidenţialitate

CLUJ: S-a dat startul primului proces de bugetare participativă din România

Cluj este oraşul unde cetăţenii decid pe ce se cheltuiesc banii. Clujenii au depus aproape 300 de proiecte despre cum îşi doresc să arate oraşul în care trăiesc.  E vorba de primul proces de bugetare participativă din România. Oamenii au putut depune proiecte la 6 categorii.Fiecare proiect poate primi o finanţare de cel mult 150.000 de euro, bani alocaţi din bugetul oraşului, implementarea având loc în anul 2018.

 

Unul dintre proiectele depuse se referă la introducerea unei zile de muncă pe an, obligatorie, în folosul comunităţii pentru fiecare locuitor al oraşului. Un clujean a propus construirea unei tiroliene din cartierul Bună Ziua care să îl transporte până în centrul oraşului, la clădirea de birouri, unde, probabil, lucrează, astfel încât să evite traficul aglomerat.

Un alt proiect depus vizează construirea rampelor pentru persoanele cu dizabilităţi aflate în cărucior cu rotile la bordurile de la trecerile de pietoni şi la instituţiile publice, cum ar fi bănci sau biserici. A fost  propusa si crearea unei aplicaţii conectate la sistemul intern al Primăriei, care ţine evidenţa tuturor lucrărilor de pe spaţiul public, astfel incat acestea să se termine în cel mai scurt timp.Un alt proiect prevede gratuitate pe mijloacele de transport în comun între anumite ore pentru descurajarea folosirii maşinilor personale care duc la blocaje în orele de vârf.

Un clujean propune înfiinţarea de toalete publice care îşi fac singure, automatizat, curăţenia şi dezinfectarea, iar un altul vrea sa fie construită a  băie publică, simplă, din lemn, cu duşuri şi toalete, dar şi o spălătorie, cu maşini automate de spălat haine.

Alte proiecte susţin pictarea de către artişti plastici a zidurilor scorojite, construirea unui Aquapark, a unei telegondole care să facă legătura între Cetăţuie şi Parcul Central, dar şi realizarea unui Muzeu al Figurilor de Ceară cu personalităţi precum Contele Dracula, Gheorghe Hagi, Nadia Comăneci, Emil Racoviţă, Ana Aslan, Henri Coandă si Nicolae Ceauşescu.

Până la 1 octombrie propunerile vor fi analizate de specialiştii Primăriei Cluj-Napoca, apoi  se va stabili lista proiectelor eligibile. Urmeaza doua etape de voturi ale cetatenilor înscrisi pe platforma bugetării participative si selectarea celor 15 proiecte care vor fi finanţate de Primăria Cluj din bugetul pe 2018. Ele vor fi cunoscute pe 27 noiembrie.