Confidenţialitate

CLUJ: O echipă de cercetători a conceput un robot care ajută la tratamentul bolnavilor de cancer

Un robot proiectat pentru a ajuta în tratamentul onco-chirurgical al pacienţilor care suferă de cancer hepatic va fi realizat de o echipă formată din membri de la două universităţi clujene, Universitatea Tehnică, respectiv Universitatea de Medicină și Farmacie.

Coordonatorul, Doina Pîslă, a precizat că acest aparat modern este conceput cu scopul de a îmbunătăţi calitatea vieţii pacienţilor şi de a acorda un sprijin important echipei de medici în timpul tratamentului – transmite corespondentul Europa FM, Cătălin Suciu.

Robotul va efectua un tratament intraoperator al cancerului hepatic pe baza unui diagnostic imagistic-molecular pus de specialişti.

Metodele adecvate chirurgical vor fi transmise robotului, iar acesta va fi controlat de un medic şi va realiza tratamentul.
Proiectul va contribui, printre altele, la creşterea ratei de supravieţuire şi a calităţii vieţii pentru pacienţii cu cancer hepatic.

Proiectul are o valoare de peste 5,2 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată de Guvernul României, iar durata de implementare va fi de 34 de luni.